top of page

Hammah Handmade 

 

Anca şi Mihaela, două surori din Târgu Jiu, care având multe idei creative s-au gândit să le pună în practică prin confecţionarea de accesorii handmade. La început, am lucrat bijuterii din mărgeluţe colorate înşirate pe şnur şi modele mult mai simple, iar mai apoi după ce ne-am documentat şi am descoperit noi tehnici, am reuşit să facem modele din ce în ce mai complexe.

 

Acum realizăm bijuterii, decoraţiuni şi accesorii din diferite materiale şi prin diferite tehnici
(quilling, origami, croşetare şi folosind lutul polimeric).

 

Produsele sunt realizate în timpul nostru liber şi le lucrăm pentru a ne relaxa şi pentru bucuria pe care o vedem pe feţele clienţiilor noştri. 

 

Atelierele noastre sunt peste tot :)), adică nu avem un loc anume în casă unde lucrăm, fiecare lucrează unde simte că este inspirată. Anca lucrează, de obicei, în camera ei de la casă din Târgu Jiu, urmărind unul din serialele favorite, iar Mihaela lucreză  în dormitorul unui apartament din Bucureşti, tot urmărind un serial sau un film, deşi amândouă avem un spaţiu în camera special creat pentru realizarea produselor, ne simţim mult mai confortabil în pat cu laptopul în faţă. :))

 

 

Dacă vrei să ne cunoaştem mai bine, să ne dai sugestii sau ne spui părerile tale despre produsele noastre sau despre handmade în general, aşteptăm un mesaj de la tine. :)

 

 

bottom of page